ASRM - potenţial membru al FIASM
- vizualizări: 102
Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină (ASRM) a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” ar putea fi integrată în Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Studenţilor în Medicină (FIASM).
Potrivit lui Victor Juncu, vicepreşedinte ASRM, recent, ASRM-ul a primit primele aprecieri din partea Federației, precum că dosarul de integrare depus la secretariat este „bine întocmit”, iar în august curent va avea loc cea de-a doua etapă, când membrii acesteia îşi vor exprima părerea prin vot.
”Pe anvergura aniversării a 70 ani ai Universităţii noastre, realizarea acestui obiectiv vine a reprezenta, pentru comunitatea de studenţi, un adevărat moment de sărbătoare, fiind puse bazele unei colaborări internaţionale de perspectivă”, a mai adăugat Victor Juncu.
Vicepreşedintele ASRM a mai menţionat că, la finele lunii trecute (20 aprilie -2 mai), studenţii Universităţii noastre au participat, pentru prima dată, la reuniunea EurGeMe (Danemarca) - o întrunire a reprezentanţilor societăţilor de studenţi în medicină din Europa, membre FIASM. De regulă, în cadrul respectivei întruniri mediciniştii abordează probleme privind funcţionarea societăţilor de studenţi, sănătatea publică şi acordarea asistenţei medicale la nivel global, adoptând, în acest sens, noi idei, proiecte şi chiar recomandări, moţiuni sau viziuni către organismele internaţionale din domeniul sănătăţii.
FIASM a fost fondată în 1951 şi reprezintă, la moment, singurul organism internaţional al studenţilor în medicină care reuneşte societăţile de studenţi din acest domeniu din întreaga lume. În prezent, Federaţia are 123 de societăţi membre şi reprezintă peste 1,2 milioane de studenţi în medicină. FIASM asigură studenţilor medicinişti posibilitatea de a efectua mobilităţi, cercetări şi alte activităţi destinate studenţilor în medicină pe tot mapamondul prin intermediul acordurilor stabilite bilateral în cadrul întrunirilor generale care au loc în fiecare an.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii